imi zic
gata cu aceasta frică neagră
pufoasă moale
ce se întinde ca o a doua piele
gata cu diminețiile
în care doar cafeaua îmi mai tine loc de respirație
ticăitul insuportabil al vieții
aș putea trăi bine mersi până
la o sută de ani
să-mi lungesc picioarele
de atâta târâre
brațele mele brațele mele
scara-n spre mine
dacă nu ar fi acele zeci de minute
in care luciditatea se cuibărește tăcută
un al treilea ochi în încăperea obscură
un al treilea ochi în încăperea obscură
dacă nu ar fi încă de descoperit hieroglife
să am soarta profanatorilor de morminte
atunci poate frica aceasta
iși va crește singură unghii
vopsindu-le cu propria sevă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu