timp 9

dacă știam că mai există
un timp și pentru noi
aș fi cules rămașițe
din corabia lui noe
și pe marea cea mare
numită viață
aș fi cerut cârmaciului
să ne ducă
spre lumea cea nouă
în el dorado

și dacă știam
că în această dimineață
o să mă frig
cu o cafea amară
presăram
(cu tot riscul)
două lingurițe
din pulberea el doradului

timp 8

optez
pentru ce să optez?
zorii s-au tatuat deja
în pielea mea
ca ridicată de o macara
mă așez pe marginea patului
mă închin
de sus Dumnezeu îmi trage
cu ochiul rotind o monedă
între degete
plata
zâmbesc
cu un pas sprinten
mă îndrept înspre baie
oglinda
înlăuntru o femeie bătrână
o femeie tăcută
înafară o copilă
ce încă învață
cu o muțenie aproape neînțeleasă
mă strig
ecoul îmi fărămițează tabloul
cobor încet înspre mine
mă strâng în brațe
mă arunc cu totul in apă

vesmintele mă așteaptă curate.

timp 7

jocul de-a visul
jocul de-a viața
acceptă!
în haine lungi albe
la ușă vestitorii
-o nouă coroană
pentru o nouă zi-

ca o cruce
patul mi se lipește
de spate
golgota gândului
golgota visului
oțetul băut de atâta speranță
ca într-un uter
spaima mă cuprinde
închid ochii
deschid ochii

deasupra mea
o cheie în mișcare
respirația mea
o împinge până la ușă

o mână abia născută
o răsucește o dată
cu inima mea

încet dar sigur
ușa se deschide

peste mine
năvală
viața

timp 6

,,treapta pe care urcăm
inevitabil coboară,,

dacă te-ntorci acum
pe cealaltă parte
ai să mă lași
pătrată
rombică
concavă
compas măsurând
distanțe

dacă te răsucești
încă o dată
ai să vezi oasele
cum se umplu
de carne
așternutul devine haină
unde se cuibăresc
picioarele altei dimineți

de la ochi la fereastră
mâinile bâjbâind
după întrupare

timp 5

e ora cinci
toti dar absolut toti
dorm
tacerea se intinde
ca o molimă
peste mine
tresar
îi vad clar
ochii mortilor
ochi ce nu mai au lumină
ochi intorsi pentru totdeauna

nu mă vezi
genunchii mei nicicând
n-au ajuns până la tine
nu mă cunoști
demult am fost azvârlită
în groapa fără sfârșit

stau dreaptă
ca de o statuie
frica se izbeste de mine
din plasma acestui vis
mi-e imposibil să ies

timp 4

piatră peste piatră
peste piatră
mi-s mâinile de apă pline
lutul nears în mine se frământă
jertfă ziditorului
jertfă zidirii
cana băută până la sânge

printre neîntrupări
doar gura mai cuvântă:
pater nostrum

timp 3

cândva mă voi opri
dar nu acum
îmi voi purta pe mai departe
herghelia de vise
de la un capăt la altul
al pământului
pendulând

cumva poate va fi mâine
și mânzii vor necheza

timp 2

e una din acele zile
când ti-ai sfârteca de pe trup
carnea
ai întinde-o precum rufele la uscat
ai stropi-o cu aghiazmă
pentru purificare

una din acele zile
când cerul ți se pare
prea aproape de pămînt
tu-râmă târându-te între

astăzi te văd plină de lumină,maria
trupul ti-e frânt
mâinile infipte în pâinea mântuirii

timp 1

vezi
acestia sunt ochii
ochi ce se prăbușesc
în golul dintre cuvinte