timp 18

                                                //hop-e//
ies din inima mea
înspre inima ta
firul subțire ce ne leagă tăcerea
suntem cîinii vagabonzi ai cuvintelor
cărora li s-au scos incisivii

nu că asta ar însemna ceva
genunchi lângă genunchi
și palmă lângă palmă
în placenta primordială a uimirii

merele se rostogolesc de fiecare dată
când rupem și simulăm
un zbor

timp 17

                                        //35//

nu e rău.
am trăit atât cât
să cunosc zborul.
cum îmi cuprindeai coapsele
în largi sărutări și-mi spuneai:
,,iubito,nu are rost să mai păstrezi
banca din fața porții
ți-am transformat demult zilele
în lungi așteptări,,

tiptil trec dincolo
de poartă.
am două aripi ce încă
le șterg de praf.