timp 14

                                                               //lehamite//

mă las pătrunsă

de acea moleșime perversă

de după amiază

mi-am mâncat cu multă

pasiune gândurile

corpul fără putere

orbirea

nu se întâmplă

nimic

ușile se mențin închise

prietenii își fac

propria siestă

vecinilor le-am vândut

demult

linistea personală

din plictiseală

imi citesc în palmă

cartea rămâne deschisă

epilog și epitaf in fiece clipă

in fiecare clipă

mă târăsc pe linie

între două fronturi

eu

tiempo 13

//una rotura por dentro//

la serpiente del deseo

vuelta en mi negra versión

de la luz

cerca del corazón roto
entre formas de azul

mis pensamientos

mis angustias

mis dolores

el cuchillo del Dios

la manzana cortada
las semillas

todas aquellas cosas

que me llevan

entre derecha y izquierda

y me transforman:

un circulo

un reloj

una esfera

una mañana.

la piel enrojecida

la serpiente

arrastrándose

en la luz del día

el espejo
desnudo

lleno

 

timp 12

ies afară

mă sterg pe picioare

ca și cum aș păși

într-un templu

covorul de frunze

icoana

lumina venită

spre noi

rugăciunea zilei

ne naștem

încă o dată

în botezul soarelui

moartea

o haină pusă

la naftalină

toamna

un nou început

doar înspre tine

securea timpului

își taie jumătatea

timp 11

                                    //căutare//

imi apropii cuvintele

doar atat cât sa știi

cum trec trupurile unu-n

altul

mâini cuțite mutilare

reflexe in oglindă

farduri

până la mine mai e

doar un pic

cioburi

garderoba cu pălării

măști aruncate haotic

cu fiecare trasare

de creion

o nouă față

timp 10

virgula se așează cuminte lângă punct
vieți încrucișate în formă de x
până la y în șir indian de ce-urile.

agățată încă de malul cafelei
catarg în mâinile mele pixul
nu-mi rămâne decât să pun nume
bărcilor din hârtie.

ca un spion în șir mă strecor
rezultă mulțimea vidă.

internată la spitalul de vise
îmi amputez doar un picior.

timp 9

dacă știam că mai există
un timp și pentru noi
aș fi cules rămașițe
din corabia lui noe
și pe marea cea mare
numită viață
aș fi cerut cârmaciului
să ne ducă
spre lumea cea nouă
în el dorado

și dacă știam
că în această dimineață
o să mă frig
cu o cafea amară
presăram
(cu tot riscul)
două lingurițe
din pulberea el doradului

timp 8

optez
pentru ce să optez?
zorii s-au tatuat deja
în pielea mea
ca ridicată de o macara
mă așez pe marginea patului
mă închin
de sus Dumnezeu îmi trage
cu ochiul rotind o monedă
între degete
plata
zâmbesc
cu un pas sprinten
mă îndrept înspre baie
oglinda
înlăuntru o femeie bătrână
o femeie tăcută
înafară o copilă
ce încă învață
cu o muțenie aproape neînțeleasă
mă strig
ecoul îmi fărămițează tabloul
cobor încet înspre mine
mă strâng în brațe
mă arunc cu totul in apă

vesmintele mă așteaptă curate.

timp 7

jocul de-a visul
jocul de-a viața
acceptă!
în haine lungi albe
la ușă vestitorii
-o nouă coroană
pentru o nouă zi-

ca o cruce
patul mi se lipește
de spate
golgota gândului
golgota visului
oțetul băut de atâta speranță
ca într-un uter
spaima mă cuprinde
închid ochii
deschid ochii

deasupra mea
o cheie în mișcare
respirația mea
o împinge până la ușă

o mână abia născută
o răsucește o dată
cu inima mea

încet dar sigur
ușa se deschide

peste mine
năvală
viața

timp 6

,,treapta pe care urcăm
inevitabil coboară,,

dacă te-ntorci acum
pe cealaltă parte
ai să mă lași
pătrată
rombică
concavă
compas măsurând
distanțe

dacă te răsucești
încă o dată
ai să vezi oasele
cum se umplu
de carne
așternutul devine haină
unde se cuibăresc
picioarele altei dimineți

de la ochi la fereastră
mâinile bâjbâind
după întrupare

timp 5

e ora cinci
toti dar absolut toti
dorm
tacerea se intinde
ca o molimă
peste mine
tresar
îi vad clar
ochii mortilor
ochi ce nu mai au lumină
ochi intorsi pentru totdeauna

nu mă vezi
genunchii mei nicicând
n-au ajuns până la tine
nu mă cunoști
demult am fost azvârlită
în groapa fără sfârșit

stau dreaptă
ca de o statuie
frica se izbeste de mine
din plasma acestui vis
mi-e imposibil să ies

timp 4

piatră peste piatră
peste piatră
mi-s mâinile de apă pline
lutul nears în mine se frământă
jertfă ziditorului
jertfă zidirii
cana băută până la sânge

printre neîntrupări
doar gura mai cuvântă:
pater nostrum

timp 3

cândva mă voi opri
dar nu acum
îmi voi purta pe mai departe
herghelia de vise
de la un capăt la altul
al pământului
pendulând

cumva poate va fi mâine
și mânzii vor necheza

timp 2

e una din acele zile
când ti-ai sfârteca de pe trup
carnea
ai întinde-o precum rufele la uscat
ai stropi-o cu aghiazmă
pentru purificare

una din acele zile
când cerul ți se pare
prea aproape de pămînt
tu-râmă târându-te între

astăzi te văd plină de lumină,maria
trupul ti-e frânt
mâinile infipte în pâinea mântuirii

timp 1

vezi
acestia sunt ochii
ochi ce se prăbușesc
în golul dintre cuvinte